Obiective Turistice

Castelul Regal Săvârșin a fost construit între anii 1650 – 1680 de către familia Forray. În noiembrie 1781, răsculații lui Horea, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniul Săvârșin, au dat foc castelului cât și bisericii romano – catolice de pe domeniu. Castelul a ars până în temelii și întreaga arhiva a fost distrusă. Din acest motiv nu se mai cunoaște succesiunea exactă a proprietarilor. Se cunoaște că domeniul Săvârșin a intrat în posesia familiei Brunswick, în anul 1758, printr-o donație a împaratului din Viena, după încetarea ocupației turcești. Iulia Brunswick s-a căsătorit cu Andrei Forray și au avut 3 copii: Ioan, Iulia și Zefiza. Familia Forray a reclădit castelul.

La 9 iunie 1784 de aici a fost răpit vicecomitele Andras Forray (senior) de către haiducii conduși de Petre Baciu. Șeful administrației comitatului a fost eliberat numai după satisfacerea revendicărilor haiducilor de către însuși împăratul Iosif al II-lea. Nu peste mult timp, la 3 noiembrie 1784 au sosit aici cetele lui Horea, Cloșca și Crișan, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniu, care au refuzat să se opună răsculaților.

Când mișcările revoluționare din 1848 au cuprins și valea Mureșului, castelul a fost din nou incendiat și apoi reclădit. În anul 1870 a primit forma în care se prezintă și astăzi, cu fațadele în stil neoclasic târziu.

Castelul are trei nivele: demisol care cuprinde o sufragerie, spălătorie, magazii și anexe gospodărești inclusiv bucătăria; parterul care cuprinde holuri de primire, o sală de recepții și o sufragerie; etajul care cuprinde trei apartamente și două garsoniere.

Complexul de clădiri din jurul castelului aparținând acestuia, cuprinde un pavilion al administrației, diverse case ale fostului personal, o seră, o fermă, ateliere, o uzină electrică etc.

Castelul se află în mijlocul unui parc întins, cu multe specii rare de arbori ( printre care brazi arginti, tuia piramidal, chiparoși, aluni turcești, platani și stejari seculari, un exemplar unicat de tomentos de China) și un lac în centrul căruia este o insulă.

Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ și a avut moșie în zona Săvârșinului. Acest parc are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele.

Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiară, pentru ca spre sfârșitul dominației maghiare asupra Transilvaniei să treacă în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârșin până la moartea sa în 1932. După moartea acestuia, domeniul intră în proprietatea societății „Corvin”, la care acționar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, acesta vinde acțiunile majoritare regelui Mihai I. Acest castel nu a aparținut niciodată lui Carol al II-lea.

După cum rezultă din actele privind familiile Forray, Nadasty si Huniyady, Iulia Forray s-a căsătorit cu groful Nadasdy Lipot și a stăpânit castelul împreună cu el. Contele Nadasdy a organizat pe domeniul său o pepinieră a cărui grădinar a fost Zepser Șandor, care, între anii 1884 și 1887 a oferit spre cumpărare diverse sortimente de pomi fructiferi. Irma Nadasdy, fiica Iuliei Nadasdy s-a căsătorit cu contele Huniyady Carol. Aceștia doi au rămas la Săvârșin și după moartea contelui, survenită în anul 1933. Domeniul a ajuns, printr-o licitație publică, proprietatea societății anonime “Corvinul”, de la care Regele Mihai a cumpărat castelul în 1941.

Refacută la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic și prevăzut cu etaj și balcon, clădirea castelului a suferit în cursul deceniilor multiple transformări interioare și exterioare. Castelul este înconjurat de un parc prevăzut cu lac și debarcader. După ce a fost confiscate de comuniști în 1948, la fel ca toate celelalte prorientăți regale, castelul a revenit în posesia Casei Regale la 1 iunie 2001. Principesa Margareta conduce acțiunile de restaurare a parcului și a casei în acelasi stil creat în 1943 de Regina-mamă Elena.

După abdicarea din decembrie 1947 a regelui, domeniul a trecut în proprietatea statului, împreună cu întregul mobilier și a obiectelor de artă aflate acolo la acea dată. În proprietatea cui se află piesele inventarului existent în castelul de la Săvârșin la sfârșitul anului 1947 – nu se mai știe.

Cu începerea anului 1948 , castelul a fost reamenajat pentru a servi pe rând, ca preventoriu pentru copii, sanatoriu de boli nervoase, casă specială de oaspeți. În această ultimă destinație, a găzduit întâlniri ( zise secrete) ale șefului statului cu mareșalul Tito, vânători organizate pentru înalti demnitari comuniști.

După anul 1989, castelul a trecut în administrația ONT, Dacorex etc, funcționând ca hotel.

La 20 septembrie 1999 a fost înregistrat la Tribunalul Arad dosarul civil 4732/09.09.1999, prin care fostul suveran Mihai al României cerea să reintre în posesia castelului și domeniului Săvârșin, cumpărat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe baza contractului de vânzare/cumpărare nr. 9509/01.04.1944.

După retrocedarea castelului, regele a renunțat la mobila veche, care a fost încărcată în camioane și transportată la Olănești, la Regia Protocolului de Stat. Grădinile au fost refăcute, fiind tăiați brazii și vegetația care nu apăreau în planurile inițiale ale castelului, intenția fiind ca parcul să fie refăcut cum arăta înainte de confiscarea de către comuniști.

În mai 2007 au început lucrările de restaurare care au durat până în octombrie 2015. Ele s-au desfășurat după un plan inițial realizat de arhitectul Casei Regale Șerban Sturdza. Ulterior, la lucrări au contribuit arhitectul Eugen Pănescu și arhitectul Emilian Cordoș și a oferit consultanță profesorul universitar arhitect Augustin Ioan. De asemenea, specialistul în patrimoniu construit David Baxter a colaborat cu Familia Regală în toți acești opt ani. Astfel, au fost inaugurate atât lucrările de construcție, la exterior și interior, cât și lucrările de refacere a decorațiunilor interioare și mobilierului, în totalitate dispărute în anul 1948.

Clădirea, foarte veche a fost cumpărată de părinții pictorului, Ana și preotul Vasile Popa în anul 1931, conform actului de vânzare – cumpărare din 18 decembrie când familia s-a stabilit la Săvârșin venind din satul Stejar, de la 5 km depărtare.

Casa se află la o margine a comunei, nu departe de centru, pe drumul pietruit numit azi ca și altădată “drumul spre Via Regelui”  care separă cele două cimitire, cel catolic la stânga si cel ortodox la dreapts, loc în care odihnește din anul 1996, pictorul Eugen Popa.

Clădirea este o construcție obișnuită, cu aspect tipic transilvănean și specific locului, mare, frumoasă,  înaltă și solidă, construită din piatră și cărămidă având fațada cu ferestre spre stradă și intrarea principală în spatele casei. Este compusă din 4 camere și o verandă, încăperi mari, înalte și datorită ferestrelor largi, foarte luminoase. O scară duce în podul casei, spațios și înalt. Are două intrări, cea principală având o terasă înaltă cu scări generoase pe ambele parți și o pivniță mare. Casa este înconjurată de o grădină cu flori și viță de vie în față cum intri pe poarta de la șosea și o livadă cu pomi fructiferi și grădină de zarzavat în spate care urcă în pantă până la cimitirul ortodox.

Dependințele din interior cu cele din curte și așa numita „casa mică”  unde se afla bucătăria și 2 camere de serviciu, completează bătrâna casă părintească, devenită Casă Memorială Eugen Popa, loc simbolic de oprire și meditare.

Casa cuprinde:

• Opere de artă, picture, grafică și gravură semnate de Eugen Popa.
• Câteva lucrări de picture semnate de fratele pictorului, Iosif Popa.
• Piese de mobilier care au aparținut familiei, stil Bider – Mayer.
• Piese de mobilier care au aparținut artiștilor Eugen Popa și Gina Hagiu Popa, aduse de la București, în stil florentin, spaniel și francez.
• Mobilier țărănesc.
• Obiecte de cult religios, icoane pe lemn, pe sticlă, din regiunea Râmnicu Vâlcea anii 1866-1870.
• Obiecte de ornament din porțelan, cloissone, fildeș. ceramică.
• Obiecte și scule de picture și gravură folosite de artist in diverse tehnici profesionale ca și tehnica tradițională chineză.
• Pensule, vase cu inscripții, ștampile personale pentru semnătură.
• Fotografii de familie, acte, scrisori, etc.
• Plăci de gravură.

Prima biserică catolică numită “Sfânta Ana” s-a ridicat în parcul castelului în anul 1751. Ea a fost distrusă în timpul răscoalei lui Horea (1784). Biserica a fost reclădită de către vicecomitele Andraș Forray în 1804, iar în 1810 a dotat-o cu orgă. Clădirea a fost jefuită în 1812. În 1820 clopotul a fost înlocuit cu unul mai mare și s-a montat un ceas în turlă. În 1828 au fost necesare reparații mari. Sfințirea a avut loc abia în anul 1863. Ultima slujbă oficiată la biserica din parcul castelului a avut loc în 3 mai 1875.

Piatra de temelie a actualei biserici romano – catolice din Săvârșin s-a pus pe data de 29 mai 1875. Aceasta este o clădire înaltă, din cărămidă ridicată în piața din centru. Starea bisericii este încă destul de bună și în prezent.

În fața Altarului bisericii sunt înmormântați Andrei Forray și soția sa, Iulia, născută Brunswick. Alături de familia Forray este înmormântată și o soră a Iuliei, Tereza Brunswick, rămasă în legendă ca presupusa “Iubită nemuritoare” a lui Beethoven.

În interior se află două piese sculpturale de mare valoare realizate de sculptorul Ferenczy (una este emblema familiei Forray și cealaltă este un bust a fiicei lui Forray). În parcul din fața bisericii se află o cruce ridicată de familia Hunyady. În piatra monumentului se distinge un Christ răstignit și este inscripționată data ridicări: 1909, de către groful Hunyady Karol și soția sa, născută Irma Nadasdy.
În anul 2017 a fost schimbată țigla de pe acoperișul bisericii.

Una din călie de comunicație foarte importantă în Săvârșin era podul de peste Mureș, acesta s-a dat în folosință la 15 ianuarie 1872 pentru a ușura circulația dintre Săvârșin și comunele din Banat. Totodată, necesitatea construirii unui pod în locul unde existase un “brod” a mai fost dictate și de faptul că portul pentru plutele care cărau sarea se mutase a Zam și depozitele de sare se aflau la Valea Mare. Podul era din lemn și s-a prăușit sub greutatea carelor supraîncărcate de sare și trase de mai multe perechi de boi.

Actualul pod de fier a fost construit în două etape: început în 1906 și dat în folosință în 1909.