Author: savarsin
HCL IMPOZITE 2017
hcl salubritate 2017
HCL IMPOZITE 2017
Troaș
Satul este așezat pe Valea Troașului, într-o depresiune deluroasă, la 18 km de vărsarea în Mureș. Se învecinează la Est cu satul Corbești, la Sud cu Temeșeștiul, la Sud-Vest cu Pârneștiul. Cercetări arheologice din zonă au indicat prezența pe vârful Roiba, a vieții omului preistoric. Au fost scoase la iveală urme ale culturii din epoca de piatră, a sfârșitului neoliticului, din epoca
bronzului, a fierului. S-au găsit de asemenea urme ale culturii dacice, până pe la sfârșitul secolului al II-lea după Hristos. Au fost descoperite monede dacice de tip „Hunedoara” și o monedă cu inscripția „Provincia Dacia an I”.
Tradiția satului spune că, la nord de sat, pe dealul Tătaru, existau la sfârșitul secolului XVII așezări izolate ale iobagilor. Satul apare în documente sub denumirea de Trojas, până la începutul acestui secol. Din statistici rezultă că Troașul avea 880 locuitori în anul 1900, 751 în 1930, iar 641 locuitori cu 141 gospodării în 1941. Ocupații tradiționale ale localnicilot: creșterea animalelor, agricultura, păstorit și exploatare forestieră.
Important de semnalat este existența din anul 1783 a unei biserici de lemn. Locul inițial al bisericii a fost pe „buza cărunții”, de unde a fost mutată pe „dâmbul Crucii” . Biserica are o pictură extrem de valoroasă, de inspirație locală. Pe peretele stâng din fața altarului este lista cu numele femeilor care au donat pânza necesară pictării bisericii. În anul 1785 s-a făcut o cerere către episcopul Petre Petrovici pentru un preot la Troaș. Este numit în 1788 diaconul Constantin Popovici. Numele preoților care au slujit este păstrat, precum și evidențele ținute de aceștia cu privire la botezați, cununați și morți ai satului.
Biserica de lemn din Troaș a slujit ca lăcaș de închinare până în anul 1941 când, pe un loc la poalele dealului, a fost ridicată o biserică din piatră și zidărie, ctitorită de Generalul de divizie Georgescu Grigorie din Turnu Severin. Biserica are două clopote, cel mare cu inscripția „Dăruit de Prefectura Județului Arad, Bisericii Ortodoxe Române Troaș, 1940”. Clopotul cel mic provine de la biserica veche și are doar inscripția „1783”. Printre obiectele de cult sunt și unele vechi și de valoare precum ar fi cădelnița de argint donată de Andraș Forray.
Din documente rezultă că în 1715 la Troaș funcționa o școală confesională a cărei activitate a încetat în 1925. Actuala școală primară a fost ridicată în anii 1954-1957. În sat mai există un cămin cultural, un magazin sătesc.
Toc
Satul Toc este așezat pe valea Tocului. Se învecinează a Nord cu Troașul, la mare distanță însă, la Est cu Ilteul, la Vest se află Cuiașul, iar la Sud Mureșul.
Ocupația de bază a fost întotdeauna agricultura, păstoritul. În sat există o școală primară, o grădiniță, cămin cultural și un punct sanitar. În 1906 s-a ridicat biserica din cărămidă și piatră cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. În biserică se află cărți vechi de mare valoare.
Pârnești
Localitatea Pârnești se află pe cursul mijlociu al Văii Pârneștiului și este înconjurat de dealuri. Se învecinează cu Vineștiul și Lupeștiul. Denumiri de locuri: Dealul Gorunului, Dealul Morii, Pârâul Baromirului, a Runcșorului, a Brătanulul, Valea Dumei.
În conscipția episcopului Sinesie Jivanovici apare că în 1755 exista la Pârnești o biserică din lemn, în stare proastă. În 1817 se construiește o nouă biserică de lemn, înlocuită în 1877 cu altă biserică, tot din lemn. Actuala biserică, din cărămidă și piatră. s-a ridicat în 1939.
Căprioara
Situată la marginea de răsărit a marii depresiuni intramontane a Mureșului inferior, numită Depresiunea Birchișului, localitatea Căprioara se desfășoară de-a lungul drumului comunal ce vine dinspre apus, de la Valea Mare și merge spre satul Pojoga.
În zonă se află numeroase peșteri a căror prezență se explică prin structura geologică a regiunii (calcare jurasice compacte). La Căprioara există și depozite de marmură cu un colorit foarte plăcut.
Regele Mihai I
Biliografia Regelui Mihai I
Regele Mihai I s-a născut în 1921 în România. Este fiul Regelui Carol al II-lea și a Reginei Elena. De asemenea este nepotul regelui Ferdinand I (1865 – 1923), Regele României, și al Reginei Maria a României (1875 – 1938) – fiica lui Alfred, duce de Edinburgh (1844 – 1900), și a marii ducese Maria a Rusiei (1853 – 1920). Mihai este stră-strănepotul reginei Victoria (1819 – 1901) a Angliei, căsătorită cu Albert de Saxa – Coburg – Gotha (1819 – 1861); e strănepotul regelui Carol I al României; e strănepotul lui Federic al III-lea (1831 – 1888) – regele Prusiei, împărat al Germaniei – și al Victoriei de Marea Britaniei (1840 – 1901); e strănepotul regelui George I (1845 – 1913) al Greciei și al Marii ducese Olga a Rusiei (1851 – 1931); e stră-strănepotul lui Christian IX (1818 – 1909) – rege al Danemarcei – și al Louisei de Hesse – Cassel (1817 – 1898).
20 iulie 1927: Micul rege de 6 ani sosește la București împreună cu principesa Elena. La Parlament se depune jurământul regenței al armatei. În toate garnizoanele se jură credință viitorului rege.
Iulie 1927 – Iunie 1930: Regența.
Iunie 1930 – Februarie 1938: Regele Carol al II-lea este regele României.
Februarie 1938: Dictatură Regală.
5 Septembrie 1940: Regele Carol al II-lea abdică.
6 Septembrie 1940: Regele Mihai I depune jurământul într-o formulă nouă, dictată de Antonescu: „Jur credință națiunii române. Jur să păzesc cu sfințenie legile statului. Jur să apăr ființa statului și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.
23 Iulie 1914: Alocuțiunea rostită de regele MIhai I la radio, cu prilejul reintegrării Basarabiei și Bucovinei de Nord.
1943 – 1944: Acțiunile regelui Mihai I și ale partidelor politice pe plan diplomatic și intern pentru a scoate România din război.
23 August 1944: Ieșirea României din războiul purtat alături de Germania hitleristă, prin arestarea lui Ion Antonescu, în urma refuzului repetat al acestuia de a decide armistițiul.
31 August 1944 – 30 Decembrie 1947: Lupta îndârjită a monarhiei constituționale, a regelui Mihai I și a reprezentanților partidelor istorice de a ține piept comunismului și imixtiunii sovietice în politica internă a țării, care s-a manifestat și prin greva regală care a durat 6 luni și a reprezentat protestul suveranului față de impunerea guvernului dr. Petru Groza. A fost o mare și curajoasă încercare de repunere în drepturi a unei adevărate democrații.
30 Decembrie 1947: Abdicarea forțată a regelui Mihai I. Sacrificiul Regelui a fost semnarea actului abdicării sub amenințarea uciderii a 1000 de tineri opozanți ai regimului comunist, recent arestați. „Nu va curge sânge din cauza mea” a spus Mihai I al României la 30 decembrie 1947 și a semnat abdicarea.
3 Ianuarie 1948: Regele a părăsit țara însoțit de mama sa, regina Elena și de câțiva apropiați. O plecare umilitoare și plină de teroare și amenințări. Regele a mai trecut, pentru o ultimă dată prin Săvârșin, noaptea, înainte ca trenul să iasă definitiv din țară.
10 Iunie 1948: Căsătoria regelui Mihai I cu principesa Ana de Bourbon – Parma, descendentă din regele Christian al IX-lea al Danemarcei și din celebra ramură a bourbonilor de Parma. Căsătoria a fost celebrată la Atena, în ritul ortodox, fiind oficiată de arhiepiscopul Damaskinos. Conform Constituției din 1923, copii născuți din această căsătorie au fost botezați în ritul ortodox. E vorba de cele cinci principese: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.
În exil, regele Mihai și-a câștigat existența muncind. A avut o grădină de zarzavat și o crescătorie de păsări în Anglia, a condus o școală de pilotaj la Geneva, a fost agent de bursă. Defăimat timp de aproape jumătate de secol, prea puțini au fost cei din România care au știut ceea ce a fost cu adevărat exilul regelui și al familiei sale.
Primirea sa în Europa a fost rece, puterile occidentale nedorind să se implice în „repararea” situației din României.
Alături de soția sa, Ana de Bourbon – Parma, o personalitate energică, eficientă și de o rară forță de caracter, regele Mihai a dus o existență activă pentru traiul cotidian al familiei. Familia regală a României aflată în exil a luptat pentru poporul căruia îi aparține și în prezent, prințesele sunt continuatoare demne ale tatălui lor.
După ultima sa apariție în 2014, la Săvârșin, s-a retras la reședința din Elveția, având probleme de sănătate.
A murit la 5 decembrie 2017, fiind îngropat la Curtea de Argeș, alături de ceilalți membrii ai Casei Regale și de Regina Ana.