Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Personalitati locale

Majestatea Margareta – custodele coroanei

Margareta a României (n. 26 martie 1949, Lausanne, Elveția) este prima fiică a fostului suveran Mihai al României și a soției sale, principesa Ana de Bourbon-Parma. În 2017, după moartea tatălui său, a preluat conducerea Casei Regale a României și este pretendentă la tronul desființat al României (cu apelativul „Majestata Sa”). În afară de titlul de „principesă a României”, a folosit și titlul de „principesă de Hohenzollern-Sigmaringen” (de altfel autoritățile elvețiene au impus Hohenzollern-Sigmaringen drept nume de familie în actele oficiale, situație schimbată ulterior). Din 2007 a primit din partea fostului suveran titlurile „Principesă Mostenitoare a României” și „Custode al Coroanei Române”. Prin părinții ei, Margareta este descendentă directă din marile familii imperiale și regale ale Europei, numărând printre strămoși regi ai Franței, Angliei, împărați germani și țari ruși.

Născută în exil, după abdicarea forțată a tatălui ei, și-a petrecut prima parte a vieții în Marea Britanie și în Elveția. La fel ca și cele patru surori mai mici ale sale, Margareta a fost botezată creștin-ortodoxă și nu a învățat în copilărie limba română. A studiat la Universitatea din Edinburgh și a profesat în cadrul mai multor organisme ale ONU. Ulterior a renunțat la această carieră pentru a se dedica activității caritabile în România, unde a putut intra imediat după Revoluția Română din 1989 (în comparație cu tatăl ei, care a întâmpinat greutăți din partea autorităților până în 1997). În cadrul activităților caritabile l-a cunoscut pe actorul român Radu Duda, cu care s-a căsătorit în Elveția, în 1996. Mariajul morganatic nu a produs urmași.

În urma unei schimbări de paradigmă în relațiile dintre fostul suveran și autoritățile române, Mihai a susținut un turneu european în sprijinul primirii României în NATO, iar ulterior i-au fost restituite numeroase proprietăți private; în acești ani, Margareta s-a profilat în succesoare a tatălui ei, secondându-l în numeroase activități de reprezentare și efectuând pe cont propriu sau alături de soțul ei multe altele. Succesiunea (în poziția de șef al casei regale și implicit de regină a României) a fost fixată prin mai multe documente private emise de fostul suveran, dar nu e lipsită de controverse (susținerea pentru restaurarea monarhiei în România este mică,[2][3] iar constituția monarhică din 1923 excludea femeile de la succesiunea tronului).

Margareta este din 2015 președintele organizației umanitare Crucea Roșie Română

Regele Mihai I

Biliografia Regelui Mihai I

            Regele Mihai I s-a născut în 1921 în România. Este fiul Regelui Carol al II-lea și a Reginei Elena. De asemenea este nepotul regelui Ferdinand I (1865 – 1923), Regele României, și al Reginei Maria a României (1875 – 1938) – fiica lui Alfred, duce de Edinburgh (1844 – 1900), și a marii ducese Maria a Rusiei (1853 – 1920). Mihai este stră-strănepotul reginei Victoria (1819 – 1901) a Angliei, căsătorită cu Albert de Saxa – Coburg – Gotha (1819 – 1861); e strănepotul regelui Carol I al României; e strănepotul lui Federic al III-lea (1831 – 1888) – regele Prusiei, împărat al Germaniei – și al Victoriei de Marea Britaniei (1840 – 1901); e strănepotul regelui George I (1845 – 1913) al Greciei și al Marii ducese Olga a Rusiei (1851 – 1931); e stră-strănepotul lui Christian IX (1818 – 1909) – rege al Danemarcei – și al Louisei de Hesse – Cassel (1817 – 1898).

20 iulie 1927: Micul rege de 6 ani sosește la București împreună cu principesa Elena. La Parlament se depune jurământul regenței al armatei. În toate garnizoanele se jură credință viitorului rege.

Iulie 1927 – Iunie 1930: Regența.

Iunie 1930 – Februarie 1938: Regele Carol al II-lea este regele României.

Februarie 1938: Dictatură Regală.

5 Septembrie 1940: Regele Carol al II-lea abdică.

6 Septembrie 1940: Regele Mihai I depune jurământul într-o formulă nouă, dictată de Antonescu: „Jur credință națiunii române. Jur să păzesc cu sfințenie legile statului. Jur să apăr ființa statului și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

23 Iulie 1914: Alocuțiunea rostită de regele MIhai I la radio, cu prilejul reintegrării Basarabiei și Bucovinei de Nord.

1943 – 1944: Acțiunile regelui Mihai I și ale partidelor politice pe plan diplomatic și intern pentru a scoate România din război.

23 August 1944: Ieșirea României din războiul purtat alături de Germania hitleristă, prin arestarea lui Ion Antonescu, în urma refuzului repetat al acestuia de a decide armistițiul.

31 August 1944 – 30 Decembrie 1947: Lupta îndârjită a monarhiei constituționale, a regelui Mihai I și a reprezentanților partidelor istorice de a ține piept comunismului și imixtiunii sovietice în politica internă a țării, care s-a manifestat și prin greva regală care a durat 6 luni și a reprezentat protestul suveranului față de impunerea guvernului dr. Petru Groza. A fost o mare și curajoasă încercare de repunere în drepturi a unei adevărate democrații.

30 Decembrie 1947: Abdicarea forțată a regelui Mihai I. Sacrificiul Regelui a fost semnarea actului abdicării sub amenințarea uciderii a 1000 de tineri opozanți ai regimului comunist, recent arestați. „Nu va curge sânge din cauza mea” a spus Mihai I al României la 30 decembrie 1947 și a semnat abdicarea.

3 Ianuarie 1948: Regele a părăsit țara însoțit de mama sa, regina Elena și de câțiva apropiați. O plecare umilitoare și plină de teroare și amenințări. Regele a mai trecut, pentru o ultimă dată prin Săvârșin, noaptea, înainte ca trenul să iasă definitiv din țară.

10 Iunie 1948: Căsătoria regelui Mihai I cu principesa Ana de Bourbon – Parma, descendentă din regele Christian al IX-lea al Danemarcei și din celebra ramură a bourbonilor de Parma. Căsătoria a fost celebrată la Atena, în ritul ortodox, fiind oficiată de arhiepiscopul Damaskinos. Conform Constituției din 1923, copii născuți din această căsătorie au fost botezați în ritul ortodox. E vorba de cele cinci principese: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

În exil, regele Mihai și-a câștigat existența muncind. A avut o grădină de zarzavat și o crescătorie de păsări în Anglia, a condus o școală de pilotaj la Geneva, a fost agent de bursă. Defăimat timp de aproape jumătate de secol, prea puțini au fost cei din România care au știut ceea ce a fost cu adevărat exilul regelui și al familiei sale.

Primirea sa în Europa a fost rece, puterile occidentale nedorind să se implice în „repararea” situației din României.

Alături de soția sa, Ana de Bourbon – Parma, o personalitate energică, eficientă și de o rară forță de caracter, regele Mihai a dus o existență activă pentru traiul cotidian al familiei. Familia regală a României aflată în exil a luptat pentru poporul căruia îi aparține și în prezent, prințesele sunt continuatoare demne ale tatălui lor.

După ultima sa apariție în 2014, la Săvârșin, s-a retras la reședința din Elveția, având probleme de sănătate.

A murit la 5 decembrie 2017, fiind îngropat la Curtea de Argeș, alături de ceilalți membrii ai Casei Regale și de Regina Ana.

Gina Hagiu – Popa

Gina Hagiu – Popa

Pictor, desenator, realizator de decorații murale și ilustrație de carte, Gina Hagiu s-a născut la 11 noiembrie 1927 la Bujor – Galați. Este absolventă a Academiei de Arte Frumoase, clasa prof. Jean Al. Steriadi și a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București în 1947, când se căsătorește cu Eugen Popa, locuind și trăind viața de „boemă” în mansarda Academiei, din str. Iulia Hașdeu 11 bis.
După terminarea Conservatorului este angajată la Teatru Național și apoi la Teatru Tineretului din București, unde profesează ca actriță până în 1958 – 1959.
Expune pentru prima dată la „Salonul de toamnă” din București în anul 1975, dată la care va participa la numeroase expoziții de artă plastică, în țară și străinătate.
În 1959 expune la Festivalul Mondial al Tineretului de la Viena, Moscova și București (Lucrarea – Cursa Păcii), obținând premiul II.
Între 1960 și 1962 trăiește și lucrează în China, însoțindu-l pe Eugen Popa, soțul său.
La întoarcerea în țară deschide cu Eugen Popa o amplă expoziție foarte bine primită de critică și public, în capitală, Arad, Cluj, Târgu-Mureș, perioada 1962-1963.
Călătorește pentru 6 luni la Paris unde lucrează în atelierul pictoriței de origine română, Magdalena Rădulescu și deschide expoziția personală de pictură și desen la Galeria R. G. din St. Germain în 1966-1967.
În 1973 face o călătorie de 3 luni în Italia pentru studiu.
Din 1974 urmează o perioadă foarte interesantă și bogată în creația și dezvoltarea sa artistică, având o expoziție la Haga.
În 1980 efectuează o călătorie de 3 luni în SUA, cu o recomandare din partea muzeului Stedelijk, unde va lucra într-un atelier pentru străini la New-York.
În anii 1987 și 1988 se ocupă de organizarea „Muzeului de Artă” din Săvârșin, Arad, realizat prin „donațiile” artiștilor Eugen Popa, Gina Hagiu și ale învătătorului Iosif Dohangie din localitate.
Începând cu anul 1999 se ocupă de monografia comunei Săvârșin, opera în manuscris a învățătorului Iosif Dohangie, sistematizând-o și contribuind la concepția artistică a cărții.
Operele sale se află în muzee și colecții particulare din România, Franța, Italia, SUA, Belgia, Germania, etc.

Eugen Popa

Eugen Popa

            1919, 14 aprilie: Se naște în comuna Julița, județul Arad.

Tatăl său, Vasile Popa, învățător și preot, dintr-o veche familie de țărani originari din localiatea Toc, județul Arad. Mama sa, Ana Miloșav casnică, născută în comuna Berecsău, județul Timiș. Rămasă orfană după moartea prematură a mamei și apoi a tatălui care ocupase funcția de „grădinar” al castelului de la Petriș, județul Arad, proprietatea contelui Urmeny, este crescută și educată în această familie. Logodna Anei Miloșav cu Vasile Popa se celebrează la 12/24 Noiembrie orele 11 a.m. în Biserica Ortodoxă Română din Petriș, în anul 1894, iar după căsătorie, Ana este înzestrată de aceeași generoasă familie nobilă cu mobilier stil Bieder – Mayer pentru salon, dormitor, precum și cu tot strictul necesar unei tinere căsnicii, lenjerie, veselă, etc.

  1. La vârsta de 1 an, familia pictorului se mută în comuna vecină, Stejar, județul Arad, unde tatăl va funcționa ca învățător și preot.

În acest sat, îndepărtat de lume și civilizație, dar de o deosebită frumusețe și poezie, așezat între dealuri umbroase de-a lungul unui râu, așa numita „vale”, își petrece pictorul Eugen Popa minunata și fermecata lui copilărie, de care-și va aminti întotdeauna cu drag și nostalgie.

Eugen este al 7-lea copil și cel mai mic, născut târziu, după 25 de ani de la căsătoria părinților. Dintre toți cei 7 copii, nu au trăit decât 2, un frate și o soră. Melania, născută 1897, decedată 1983, căsătorită Niculescu, învățătoare, talentată, înzestrată artistic, iubitoare de muzică și literatură. Iosif, născut în 1901 și decedat în 1953, pictor foarte talentat, a urmat Academia de Belle – Arte din București, cu multe expoziții de pictură în țară. El este cel care și-a îndrumat fratele mai mic spre „artele frumoase” dându-și seama de talentul lui.

1931 – 1939: Elev al Școlii Normale din Deva.

1939: Familia se mută la Săvârșin, unde cumpără o casă. Se înscrie la Academia de Arte Frumoase din București, anul I.

1940: În anul II  se înscrie la clasa profesorului Camil Ressu unde obține o bursă de merit.

1942: Se înscrie la cursul facultativ de gravură al profesorului Simion Luca unde mai târziu ajunge laborant.

1943: Debut la Salonul de Alb și Negru, sala Dalles unde i se decernează Premiul Simu pentru gravură.

1944: Absolvă Academia de Arte Frumoase, clasa Camil Ressu.

1944 – 1946: Satisface stagiul militar.

1946: Întors la București se înscrie la cursul de specializare al pictorului prof. I. A. Steriadi și în continuare la atelierul de gravură unde devine laborant onorific. Locuiește cu colegii de generație în mansarda imobilului Academiei din strada Iulia Hașdeu nr. 11 bis.

1947: Expune pentru prima dată lucrări de pictură la Salonul de toamnă și la expoziția organizată pentru obținerea unei burse la Paris. Se căsătorește cu pictorița Gina Hagiu, atunci studentă la Arte Frumoase.

1948: Este numit asistent la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, clasa profesorului Al. Ciucurencu. Participă la prima expoziție de stat unde obține premiul II pentru pictură. Din acest moment va expune constant la expozițiile naționale și la manifestări de grup atât în țară cât și în străinătate.

1953: Călătorie de studii în Cehoslovacia.

1958: Prima expoziție personală la București și participă de asemenea la Expoziția țărilor socialiste de la Moscova.

1959: I se decernează premiul „Ion Andreescu” pentru pictură al Academiei Republicii Populare Române.

1960: Împreună cu soția sa, Gina Hagiu, este trimis în cadrul acordului cultural cu Republica Populară Chineză, ca profesor de desen și pictură la Institutul de Artă din Hangzhow, unde va preda 2 ani. Tot acum este prezent în expozițiile de artă de la Ankara, Istambul, Atena, Praga, Bratislava, Berlin, Helsinki, Begrad, Cairo, Alexandria.

1962: Întorși în țară, Gina Hagiu și Eugen Popa deschid la sala Dalles o amplă expoziție cu lucrări de desen și pictură efectuate în China. Expoziția se va deschide și în alte orașe din țară, Tg. Mureș, Cluj, Arad, bucurându-se de aprecierile unanime ale publicului și criticii. În același an revine la catedra Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” di București.

1963: În cadrul Conferinței pe țară a Uniunii Artiștilor Plastici, Eugen Popa este ales vicepreședinte al acestei organizații, funcție ce o va deține până în anul 1968.

1964: Execută împreună cu Gina Hagiu o lucrare de mozaic la Casa de Cultură din orașul Bacău.

1965: Tot împreună cu soția sa semnează o lucrare de artă monumentală la Turnu Severin.

1966 – 1967: Participă cu lucrări de pictură la expoziții de artă românească organizate la Berlin, Londra, Moscova, Geneva, Damasc, Paris.

1969: Cu ocazia împliniri vârstei de 50 de ani, organizează o cuprinzătoare expoziție de grafică ce se bucură de sprijinul entuziast al criticului Petru Comarnescu, al colegilor și al publicului.

1970: În cadrul concursului organizat pentru decorarea Teatrului Național, cu macheta realizată împreună cu Gina Hagiu, Eugen Popa obține premiul II.

1972: Semnează cu Gina Hagiu o lucrare de artă monumentală în piatră naturală la Casa de Cultură a municipiului Buzău, perete exterior.

1974: Organizează expoziția personală de litografii colorate la Galeria Orizont din București.

1975: Expoziția de pictură și desen, Eugen Popa și Gina Hagiu, la Haga în Olanda.

1976: Obține titlul de profesor la secția de grafică a Institutului „N. Grigorescu” din București.

1977: Însoțește în calitate de comisar, Expoziția de pictură clasică și contemporană românească organizată în China, unde se întâlnește cu foștii elevi din anii 1960 și 1962.

1979: Realizează împreună cu Gina Hagiu o lucrare de artă monumentală la Giurgiu, perete exterior.

1980: Participă cu lucrări la expoziția de grup în Bulgaria.

1984: Expoziție personală în Olanda unde i se cumpără 10 lucrări de grafică și gravură de către Muzeul de Artă Modernă, STEDELIJK, Amsterdam.

1987 – 1988: Împreună cu Gina Hagiu și înv. Iosif Dohangie, organizează „Muzeul de artă” Săvârșin – muzeu ce a luat ființă prin „donațiile” celor trei.

1985 – 1995: Continuă să picteze.

1989 – 1990: Se reface atelierul ce-l deține cu Gina Hagiu în str. Pangratti, vis – a – vis de Televiziune împreună cu celelalte ateliere U.A.P. foarte afectate la revoluție, 1989.

1992: Începe ciclul: „Case vechi la Săvârșin”

1994: Călătorie în Germania, la Munchen, urmare a invitației Anei Mureșan.

1995: Continuă să picteze seria „Caselor vechi”

1996  – 18 mai: Se stinge din viață în urma unui infarct la București în Spitalul de urgență, în noaptea de vineri 18 mai. Corpul neînsuflețit este dus și înmormântat la Săvârșin, în cimitirul ortodox din comună, alături de familie.

Dorel Sibii

Dorel Sibii
(1943 – 1998)

Născut în 12 decembrie 1943 la Petroșani, Dorel Sibii își petrece copilăria la Lugoj, unde urmează școala generală și liceul. Vacanțele și le petrece la bunica Emilia din Hălăliș. Aici colindă dealurile satului, malurile Mureșului și stă ore în șir de vorbă cu bătrânii care sunt amintiți permanent în scrierile sale.
După absolvirea Facultății de educație fizică din Timișoara este profesor la Vărădia de Mureș, în 1964, apoi timp de 16 ani la Macea, un scurt timp la Lipova.
A locuit în Arad și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Arad, redactor și colaborator susținut al revistei arădene „Arca”.
Activitatea sa literară cuprinde volumul de poezii „Ofranda vocalei” (1979), „Cum am găsit-o pe Ileana Cosânzeana” (Editura Facla, Timișoara, 1979), romanul „Prin țara lui Abecedar” (1982), volumul de poezii „Însemnate de rouă” (1982), „Garda de corp” (1995). Romanul „Răstigniți pe umbre”, apărut în mai multe fascicule, rămâne cea mai mare însemnătate pentru întreaga creație.
Dorel Sibii, înainte de a fi poet, a fost un gânditor profund, a fost omul care a trecut prin viață cu cunoștința apartenenței permanente la divin.

Ultima actualizare: 18:11 | 30.11.2022

Sari la conținut