Sate

Satul este așezat pe Valea Troașului, într-o depresiune deluroasă, la 18 km de vărsarea în Mureș. Se învecinează la Est cu satul Corbești, la Sud cu Temeșeștiul, la Sud-Vest cu Pârneștiul. Cercetări arheologice din zonă au indicat prezența pe vârful Roiba, a vieții omului preistoric. Au fost scoase la iveală urme ale culturii din epoca de piatră, a sfârșitului neoliticului, din epoca
bronzului, a fierului. S-au găsit de asemenea urme ale culturii dacice, până pe la sfârșitul secolului al II-lea după Hristos. Au fost descoperite monede dacice de tip „Hunedoara” și o monedă cu inscripția „Provincia Dacia an I”.
Tradiția satului spune că, la nord de sat, pe dealul Tătaru, existau la sfârșitul secolului XVII așezări izolate ale iobagilor. Satul apare în documente sub denumirea de Trojas, până la începutul acestui secol. Din statistici rezultă că Troașul avea 880 locuitori în anul 1900, 751 în 1930, iar 641 locuitori cu 141 gospodării în 1941. Ocupații tradiționale ale localnicilot: creșterea animalelor, agricultura, păstorit și exploatare forestieră.
Important de semnalat este existența din anul 1783 a unei biserici de lemn. Locul inițial al bisericii a fost pe „buza cărunții”, de unde a fost mutată pe „dâmbul Crucii” . Biserica are o pictură extrem de valoroasă, de inspirație locală. Pe peretele stâng din fața altarului este lista cu numele femeilor care au donat pânza necesară pictării bisericii. În anul 1785 s-a făcut o cerere către episcopul Petre Petrovici pentru un preot la Troaș. Este numit în 1788 diaconul Constantin Popovici. Numele preoților care au slujit este păstrat, precum și evidențele ținute de aceștia cu privire la botezați, cununați și morți ai satului.
Biserica de lemn din Troaș a slujit ca lăcaș de închinare până în anul 1941 când, pe un loc la poalele dealului, a fost ridicată o biserică din piatră și zidărie, ctitorită de Generalul de divizie Georgescu Grigorie din Turnu Severin. Biserica are două clopote, cel mare cu inscripția „Dăruit de Prefectura Județului Arad, Bisericii Ortodoxe Române Troaș, 1940”. Clopotul cel mic provine de la biserica veche și are doar inscripția „1783”. Printre obiectele de cult sunt și unele vechi și de valoare precum ar fi cădelnița de argint donată de Andraș Forray.
Din documente rezultă că în 1715 la Troaș funcționa o școală confesională a cărei activitate a încetat în 1925. Actuala școală primară a fost ridicată în anii 1954-1957. În sat mai există un cămin cultural, un magazin sătesc.

Satul Toc este așezat pe valea Tocului. Se învecinează a Nord cu Troașul, la mare distanță însă, la Est cu Ilteul, la Vest se află Cuiașul, iar la Sud Mureșul.
Ocupația de bază a fost întotdeauna agricultura, păstoritul. În sat există o școală primară, o grădiniță, cămin cultural și un punct sanitar. În 1906 s-a ridicat biserica din cărămidă și piatră cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. În biserică se află cărți vechi de mare valoare.

Localitatea Pârnești se află pe cursul mijlociu al Văii Pârneștiului și este înconjurat de dealuri. Se învecinează cu Vineștiul și Lupeștiul. Denumiri de locuri: Dealul Gorunului, Dealul Morii, Pârâul Baromirului, a Runcșorului, a Brătanulul, Valea Dumei.
În conscipția episcopului Sinesie Jivanovici apare că în 1755 exista la Pârnești o biserică din lemn, în stare proastă. În 1817 se construiește o nouă biserică de lemn, înlocuită în 1877 cu altă biserică, tot din lemn. Actuala biserică, din cărămidă și piatră. s-a ridicat în 1939.

Situată la marginea de răsărit a marii depresiuni intramontane a Mureșului inferior, numită Depresiunea Birchișului, localitatea Căprioara se desfășoară de-a lungul drumului comunal ce vine dinspre apus, de la Valea Mare și merge spre satul Pojoga.
În zonă se află numeroase peșteri a căror prezență se explică prin structura geologică a regiunii (calcare jurasice compacte). La Căprioara există și depozite de marmură cu un colorit foarte plăcut.