Galerie Foto

Alaiul Dubașilor ed. 5, (10.12.2017)

Satul este așezat pe Valea Troașului, într-o depresiune deluroasă, la 18 km de vărsarea în Mureș. Se învecinează la Est cu satul Corbești, la Sud cu Temeșeștiul, la Sud-Vest cu Pârneștiul. Cercetări arheologice din zonă au indicat prezența pe vârful Roiba, a vieții omului preistoric. Au fost scoase la iveală urme ale culturii din epoca de piatră, a sfârșitului neoliticului, din epoca
bronzului, a fierului. S-au găsit de asemenea urme ale culturii dacice, până pe la sfârșitul secolului al II-lea după Hristos. Au fost descoperite monede dacice de tip „Hunedoara” și o monedă cu inscripția „Provincia Dacia an I”.
Tradiția satului spune că, la nord de sat, pe dealul Tătaru, existau la sfârșitul secolului XVII așezări izolate ale iobagilor. Satul apare în documente sub denumirea de Trojas, până la începutul acestui secol. Din statistici rezultă că Troașul avea 880 locuitori în anul 1900, 751 în 1930, iar 641 locuitori cu 141 gospodării în 1941. Ocupații tradiționale ale localnicilot: creșterea animalelor, agricultura, păstorit și exploatare forestieră.
Important de semnalat este existența din anul 1783 a unei biserici de lemn. Locul inițial al bisericii a fost pe „buza cărunții”, de unde a fost mutată pe „dâmbul Crucii” . Biserica are o pictură extrem de valoroasă, de inspirație locală. Pe peretele stâng din fața altarului este lista cu numele femeilor care au donat pânza necesară pictării bisericii. În anul 1785 s-a făcut o cerere către episcopul Petre Petrovici pentru un preot la Troaș. Este numit în 1788 diaconul Constantin Popovici. Numele preoților care au slujit este păstrat, precum și evidențele ținute de aceștia cu privire la botezați, cununați și morți ai satului.
Biserica de lemn din Troaș a slujit ca lăcaș de închinare până în anul 1941 când, pe un loc la poalele dealului, a fost ridicată o biserică din piatră și zidărie, ctitorită de Generalul de divizie Georgescu Grigorie din Turnu Severin. Biserica are două clopote, cel mare cu inscripția „Dăruit de Prefectura Județului Arad, Bisericii Ortodoxe Române Troaș, 1940”. Clopotul cel mic provine de la biserica veche și are doar inscripția „1783”. Printre obiectele de cult sunt și unele vechi și de valoare precum ar fi cădelnița de argint donată de Andraș Forray.
Din documente rezultă că în 1715 la Troaș funcționa o școală confesională a cărei activitate a încetat în 1925. Actuala școală primară a fost ridicată în anii 1954-1957. În sat mai există un cămin cultural, un magazin sătesc.

Satul Toc este așezat pe valea Tocului. Se învecinează a Nord cu Troașul, la mare distanță însă, la Est cu Ilteul, la Vest se află Cuiașul, iar la Sud Mureșul.
Ocupația de bază a fost întotdeauna agricultura, păstoritul. În sat există o școală primară, o grădiniță, cămin cultural și un punct sanitar. În 1906 s-a ridicat biserica din cărămidă și piatră cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. În biserică se află cărți vechi de mare valoare.

Pârnești

Localitatea Pârnești se află pe cursul mijlociu al Văii Pârneștiului și este înconjurat de dealuri. Se învecinează cu Vineștiul și Lupeștiul. Denumiri de locuri: Dealul Gorunului, Dealul Morii, Pârâul Baromirului, a Runcșorului, a Brătanulul, Valea Dumei.
În conscipția episcopului Sinesie Jivanovici apare că în 1755 exista la Pârnești o biserică din lemn, în stare proastă. În 1817 se construiește o nouă biserică de lemn, înlocuită în 1877 cu altă biserică, tot din lemn. Actuala biserică, din cărămidă și piatră. s-a ridicat în 1939.

Căprioara

Situată la marginea de răsărit a marii depresiuni intramontane a Mureșului inferior, numită Depresiunea Birchișului, localitatea Căprioara se desfășoară de-a lungul drumului comunal ce vine dinspre apus, de la Valea Mare și merge spre satul Pojoga.
În zonă se află numeroase peșteri a căror prezență se explică prin structura geologică a regiunii (calcare jurasice compacte). La Căprioara există și depozite de marmură cu un colorit foarte plăcut.

Castelul Regal Săvârșin

Castelul Regal Săvârșin a fost construit între anii 1650 – 1680 de către familia Forray. În noiembrie 1781, răsculații lui Horea, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniul Săvârșin, au dat foc castelului cât și bisericii romano – catolice de pe domeniu. Castelul a ars până în temelii și întreaga arhiva a fost distrusă. Din acest motiv nu se mai cunoaște succesiunea exactă a proprietarilor. Se cunoaște că domeniul Săvârșin a intrat în posesia familiei Brunswick, în anul 1758, printr-o donație a împaratului din Viena, după încetarea ocupației turcești. Iulia Brunswick s-a căsătorit cu Andrei Forray și au avut 3 copii: Ioan, Iulia și Zefiza. Familia Forray a reclădit castelul.

La 9 iunie 1784 de aici a fost răpit vicecomitele Andras Forray (senior) de către haiducii conduși de Petre Baciu. Șeful administrației comitatului a fost eliberat numai după satisfacerea revendicărilor haiducilor de către însuși împăratul Iosif al II-lea. Nu peste mult timp, la 3 noiembrie 1784 au sosit aici cetele lui Horea, Cloșca și Crișan, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniu, care au refuzat să se opună răsculaților.

Când mișcările revoluționare din 1848 au cuprins și valea Mureșului, castelul a fost din nou incendiat și apoi reclădit. În anul 1870 a primit forma în care se prezintă și astăzi, cu fațadele în stil neoclasic târziu.

Castelul are trei nivele: demisol care cuprinde o sufragerie, spălătorie, magazii și anexe gospodărești inclusiv bucătăria; parterul care cuprinde holuri de primire, o sală de recepții și o sufragerie; etajul care cuprinde trei apartamente și două garsoniere.

Complexul de clădiri din jurul castelului aparținând acestuia, cuprinde un pavilion al administrației, diverse case ale fostului personal, o seră, o fermă, ateliere, o uzină electrică etc.

Castelul se află în mijlocul unui parc întins, cu multe specii rare de arbori ( printre care brazi arginti, tuia piramidal, chiparoși, aluni turcești, platani și stejari seculari, un exemplar unicat de tomentos de China) și un lac în centrul căruia este o insulă.

Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ și a avut moșie în zona Săvârșinului. Acest parc are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele.

Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiară, pentru ca spre sfârșitul dominației maghiare asupra Transilvaniei să treacă în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârșin până la moartea sa în 1932. După moartea acestuia, domeniul intră în proprietatea societății „Corvin”, la care acționar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, acesta vinde acțiunile majoritare regelui Mihai I. Acest castel nu a aparținut niciodată lui Carol al II-lea.

După cum rezultă din actele privind familiile Forray, Nadasty si Huniyady, Iulia Forray s-a căsătorit cu groful Nadasdy Lipot și a stăpânit castelul împreună cu el. Contele Nadasdy a organizat pe domeniul său o pepinieră a cărui grădinar a fost Zepser Șandor, care, între anii 1884 și 1887 a oferit spre cumpărare diverse sortimente de pomi fructiferi. Irma Nadasdy, fiica Iuliei Nadasdy s-a căsătorit cu contele Huniyady Carol. Aceștia doi au rămas la Săvârșin și după moartea contelui, survenită în anul 1933. Domeniul a ajuns, printr-o licitație publică, proprietatea societății anonime “Corvinul”, de la care Regele Mihai a cumpărat castelul în 1941.

Refacută la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic și prevăzut cu etaj și balcon, clădirea castelului a suferit în cursul deceniilor multiple transformări interioare și exterioare. Castelul este înconjurat de un parc prevăzut cu lac și debarcader. După ce a fost confiscate de comuniști în 1948, la fel ca toate celelalte prorientăți regale, castelul a revenit în posesia Casei Regale la 1 iunie 2001. Principesa Margareta conduce acțiunile de restaurare a parcului și a casei în acelasi stil creat în 1943 de Regina-mamă Elena.

După abdicarea din decembrie 1947 a regelui, domeniul a trecut în proprietatea statului, împreună cu întregul mobilier și a obiectelor de artă aflate acolo la acea dată. În proprietatea cui se află piesele inventarului existent în castelul de la Săvârșin la sfârșitul anului 1947 – nu se mai știe.

Cu începerea anului 1948 , castelul a fost reamenajat pentru a servi pe rând, ca preventoriu pentru copii, sanatoriu de boli nervoase, casă specială de oaspeți. În această ultimă destinație, a găzduit întâlniri ( zise secrete) ale șefului statului cu mareșalul Tito, vânători organizate pentru înalti demnitari comuniști.

După anul 1989, castelul a trecut în administrația ONT, Dacorex etc, funcționând ca hotel.

La 20 septembrie 1999 a fost înregistrat la Tribunalul Arad dosarul civil 4732/09.09.1999, prin care fostul suveran Mihai al României cerea să reintre în posesia castelului și domeniului Săvârșin, cumpărat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe baza contractului de vânzare/cumpărare nr. 9509/01.04.1944.

După retrocedarea castelului, regele a renunțat la mobila veche, care a fost încărcată în camioane și transportată la Olănești, la Regia Protocolului de Stat. Grădinile au fost refăcute, fiind tăiați brazii și vegetația care nu apăreau în planurile inițiale ale castelului, intenția fiind ca parcul să fie refăcut cum arăta înainte de confiscarea de către comuniști.

În mai 2007 au început lucrările de restaurare care au durat până în octombrie 2015. Ele s-au desfășurat după un plan inițial realizat de arhitectul Casei Regale Șerban Sturdza. Ulterior, la lucrări au contribuit arhitectul Eugen Pănescu și arhitectul Emilian Cordoș și a oferit consultanță profesorul universitar arhitect Augustin Ioan. De asemenea, specialistul în patrimoniu construit David Baxter a colaborat cu Familia Regală în toți acești opt ani. Astfel, au fost inaugurate atât lucrările de construcție, la exterior și interior, cât și lucrările de refacere a decorațiunilor interioare și mobilierului, în totalitate dispărute în anul 1948.

Casa memorială Eugen Popa

Clădirea, foarte veche a fost cumpărată de părinții pictorului, Ana și preotul Vasile Popa în anul 1931, conform actului de vânzare – cumpărare din 18 decembrie când familia s-a stabilit la Săvârșin venind din satul Stejar, de la 5 km depărtare.

Casa se află la o margine a comunei, nu departe de centru, pe drumul pietruit numit azi ca și altădată “drumul spre Via Regelui” care separă cele două cimitire, cel catolic la stânga si cel ortodox la dreapts, loc în care odihnește din anul 1996, pictorul Eugen Popa.

Clădirea este o construcție obișnuită, cu aspect tipic transilvănean și specific locului, mare, frumoasă, înaltă și solidă, construită din piatră și cărămidă având fațada cu ferestre spre stradă și intrarea principală în spatele casei. Este compusă din 4 camere și o verandă, încăperi mari, înalte și datorită ferestrelor largi, foarte luminoase. O scară duce în podul casei, spațios și înalt. Are două intrări, cea principală având o terasă înaltă cu scări generoase pe ambele parți și o pivniță mare. Casa este înconjurată de o grădină cu flori și viță de vie în față cum intri pe poarta de la șosea și o livadă cu pomi fructiferi și grădină de zarzavat în spate care urcă în pantă până la cimitirul ortodox.

Dependințele din interior cu cele din curte și așa numita „casa mică” unde se afla bucătăria și 2 camere de serviciu, completează bătrâna casă părintească, devenită Casă Memorială Eugen Popa, loc simbolic de oprire și meditare.

Casa cuprinde:

Opere de artă, picture, grafică și gravură semnate de Eugen Popa.
Câteva lucrări de picture semnate de fratele pictorului, Iosif Popa.
Piese de mobilier care au aparținut familiei, stil Bider – Mayer.
Piese de mobilier care au aparținut artiștilor Eugen Popa și Gina Hagiu Popa, aduse de la București, în stil florentin, spaniel și francez.
Mobilier țărănesc.
Obiecte de cult religios, icoane pe lemn, pe sticlă, din regiunea Râmnicu Vâlcea anii 1866-1870.
Obiecte de ornament din porțelan, cloissone, fildeș. ceramică.
Obiecte și scule de picture și gravură folosite de artist in diverse tehnici profesionale ca și tehnica tradițională chineză.
Pensule, vase cu inscripții, ștampile personale pentru semnătură.
Fotografii de familie, acte, scrisori, etc.
Plăci de gravură.