Gina Hagiu – Popa

0
16

Gina Hagiu – Popa

Pictor, desenator, realizator de decorații murale și ilustrație de carte, Gina Hagiu s-a născut la 11 noiembrie 1927 la Bujor – Galați. Este absolventă a Academiei de Arte Frumoase, clasa prof. Jean Al. Steriadi și a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București în 1947, când se căsătorește cu Eugen Popa, locuind și trăind viața de „boemă” în mansarda Academiei, din str. Iulia Hașdeu 11 bis.
După terminarea Conservatorului este angajată la Teatru Național și apoi la Teatru Tineretului din București, unde profesează ca actriță până în 1958 – 1959.
Expune pentru prima dată la „Salonul de toamnă” din București în anul 1975, dată la care va participa la numeroase expoziții de artă plastică, în țară și străinătate.
În 1959 expune la Festivalul Mondial al Tineretului de la Viena, Moscova și București (Lucrarea – Cursa Păcii), obținând premiul II.
Între 1960 și 1962 trăiește și lucrează în China, însoțindu-l pe Eugen Popa, soțul său.
La întoarcerea în țară deschide cu Eugen Popa o amplă expoziție foarte bine primită de critică și public, în capitală, Arad, Cluj, Târgu-Mureș, perioada 1962-1963.
Călătorește pentru 6 luni la Paris unde lucrează în atelierul pictoriței de origine română, Magdalena Rădulescu și deschide expoziția personală de pictură și desen la Galeria R. G. din St. Germain în 1966-1967.
În 1973 face o călătorie de 3 luni în Italia pentru studiu.
Din 1974 urmează o perioadă foarte interesantă și bogată în creația și dezvoltarea sa artistică, având o expoziție la Haga.
În 1980 efectuează o călătorie de 3 luni în SUA, cu o recomandare din partea muzeului Stedelijk, unde va lucra într-un atelier pentru străini la New-York.
În anii 1987 și 1988 se ocupă de organizarea „Muzeului de Artă” din Săvârșin, Arad, realizat prin „donațiile” artiștilor Eugen Popa, Gina Hagiu și ale învătătorului Iosif Dohangie din localitate.
Începând cu anul 1999 se ocupă de monografia comunei Săvârșin, opera în manuscris a învățătorului Iosif Dohangie, sistematizând-o și contribuind la concepția artistică a cărții.
Operele sale se află în muzee și colecții particulare din România, Franța, Italia, SUA, Belgia, Germania, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here